Acest index al dărniciei realizat de organizația nonprofit Charities Aid Foundation, cu sediul în Marea Britanie, se bazează pe rezultatele unui sondaj realizat la nivel mondial de Gallup, la care au participat 1,3 milioane de persoane.
Între 2009 și 2018, intervievatorii au întrebat respondenții dacă, în ultima lună, au făcut vreunul dintre aceste gesturi: au ajutat un necunoscut, au ajutat o persoană care se afla în imposibilitatea de a se susține singură, au donat bani în scopuri caritabile sau au făcut voluntariat în cadrul unei organizații nonprofit.
În fruntea clasamentului se află Statele Unite ale Americii, Myanmar și Noua Zeelandă. Țările care au obținut cele mai scăzute scoruri au fost Yemenul, Grecia și China. România se situează pe locul 97 în acest „clasament al dărniciei”.
Statele Unite s-au mai situat pe primul loc în top în 2014, dar de atunci au fost într-o permanentă scădere.
Autorii raportului spun că această tendință este îngrijorătoare, mai ales pentru că acest lucru se întâmplă și în alte țări dezvoltate.